Competitia este mai degraba un joc, o componenta spectaculoasa a Qwan Ki Do, este relatia dintre practica traditionala a asalturilor si « aparenta » în cadrul unei întâlniri sportive. Pentru practicanti ea este facultativa si de aceea îsi gaseste locul în QWAN KI DO. În aceasta disciplina exista doua categorii de practici, cea a mâinilor goale si cea a armelor traditionale, din acest motiv constituindu-se doua forme de Competitie :

1) Competitia tehnica, care are ca scop selectarea celui mai bun tehnician, fie în urma executarii unei înlantuiri impuse, fie cu sau fara obligativitatea unei demonstratii tehnice conventionale doi la doi.
2) Competitia de « Asalturi libere » sau de « Lupta », care are ca scop desemnarea învingatorului final. În aceasta categorie, ca de altfel în toate jocurile sportive, QWAN KI DO îsi impune regulile pentru a-l feri pe practicant de orice alunecare pe panta unui orgoliu prost înteles, de cautarea absoluta a victoriei efemere, care poate adesea pune în pericol viata celorlalti.

Pentru a orienta mai bine practicantul catre « spiritul de participare » si a înlatura orice falsa iluzie cu privire la « Campionul Absolut », idee care denatureaza adevarata valoare a cautarii evolutiei în arta martiala si este incompatibila cu filosofia cavalereasca « Thuong Vo », participarea la o competitie de QWAN KI DO este conditionata de mai multe reguli :
- Întâlnirile au loc pe echipe formate din doi pâna la cinci practicanti, cu exceptia sectiunii arme traditionale Cô Vo Dao
- Este obligatoriu echipamentul specific de protectie aprobat de QWAN KI DO Mondial (cochilie, platosa pentru fete, protectii dentare, tibiere, casca si manusi...)
- Regulamentele specifice si originale de arbitraj ale QWAN KI DO au fost elaborate cu grija înca de la începutul crearii metodei de catre Maestrul Fondator si colaboratorii sai.

Iata câteva dintre cele mai interesante reguli :
* O singura mâna, cea înmanusata, poate lovi la cap, mai putin în zona triunghiulara delimitata de ochi si barbie ; cealalta nu poate lovi decât la corp.
* Se tolereaza lovitura de picior, controlata, la cap, totusi lovitura cu calcâiul sau tibia este categoric interzisa.
* Nu se loveste cu capul, coatele sau genunchii, nu se musca adversarul, nu este tras de par sau împuns cu degetele...
De altfel, aceste regulamente de arbitraj, foarte stricte, asigura practicantului un maximum de securitate pastrând constant, în acelasi timp, spiritul depasirii de sine « Vuot Nga » si respectul mutual.

Totusi, este de dorit ca în cadrul Cluburilor sa se practice în mod regulat asalturile traditionale cu partener. Aceste forme de contact în cursul carora practicantii lucreaza între ei folosind tehnicile învatate pentru a testa întelegerea propriilor automatisme, sunt o modalitate excelenta de a afla întinderea cunostintelor pe care le detin si mai cu seama slabiciunile si lacunele pe care le au.