A fost odata ca niciodata o insula pe care traiau toate sentimentele si elementele naturii: Bucuria, Tristetea, Intelepciunea, si chiar si Dragostea. Intr-o buna zi s-a raspandit vestea ca insula se va scufunda, asa ca toti au inceput sa isi construiasca sau sa isi repare barcile si au plecat care incotro.

Dragostea a perseverat pana in ultimul moment si cand insula era aproape scufundata a decis sa ceara ajutor celorlalti. Bogatia tocmai trecea pe langa dragoste intr-un iaht imens. Dragostea i-a spus:
"Bogatie, as putea sa vin si eu cu tine?" si Bogatia i-a raspuns:
"Nu, nu poti! Am o multime de aur, argint si pietre pretioase in barca asa ca nu mai am loc si pentru tine!"

Dragostea a decis atunci sa ceara ajutor Orgoliului care trecea pe acolo intr-un frumos vas care mirosea inca a nou:
"Orgoliule, te rog ajuta-ma!"
"Nu te pot ajuta Dragoste! Esti uda toata si ai putea sa imi strici vasul!" i-a raspuns Orgoliul.

Tristetea era foarte aproape asa ca Dragostea a mai incercat odata:
"Tristete, lasa-ma sa merg cu tine!"
"O... Dragoste, sunt asa de trista asa ca simt nevoia sa fiu singura!" i-a raspuns aceasta.

Pana si Fericirea a trecut pe langa Dragoste, dar era atat de fericita incat nici nu a observat cand aceasta o strigase.

Cand se astepta mai putin, Dragostea aude o voce ce venea din spatele ei:
"Hai vino! Am sa te iau eu cu mine!"
Era unul din batranii insulei. Dragostea s-a simtit deodata atat de binecuvantata si fericita incat a uitat sa mai intrebe care era numele batranului. Cand au ajuns la tarm batranul s-a ridicat si a plecat pe drumul lui.

Dragostea a realizat deodata cat de mult ii datoreaza acelui batran asa ca a decis sa mearga la Intelepciune, un alt batran ce locuise pe insula, si sa il intrebe cine ii oferise ajutorul.

"A fost Timpul!" raspunse intelepciunea dupa un timp de tacere.
"Timpul? Dar de ce m-a ajutat Timpul tocmai pe mine?" se mira Dragostea.
"Pentru ca Timpul" raspunse Intelepciunea "este singurul capabil sa inteleaga cat de mareata si puternica este DRAGOSTEA!"